COMUNICAT DE PRESA
04.12.2014

La data de 03.12.2014, in cadrul unui dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iasi ce vizează comiterea unor infractiuni de evaziune fiscală, s-a desfăsurat o actiune de perchezitie la domiciliul din mun. Pașcani al suspectului Cruceanu Remus Daniel, notar public, precum și la sediul Biroului Notarial din orașul Tîrgu Frumos. Cu această ocazie s-a ridicat o cantitate importantă de documente contabile. Ulterior s-a dispus măsura sechestrului asigurator asupra unei sume de 35.000 de lei și asupra unui autoruism evaluat la suma de 40.000 de euro.

Perchezitiile au fost realizate cu sprijinul lucratorilor de poliție din cadrul IPJ – Serviciul Investigare Fraude.

In fapt, s-a retinut că, in anii 2010, 2011 si 2012 suspectul Cruceanu Remus Daniel a inregistrat in evidentele contabile cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale in scopul sustragerii de la plata obligatiilor fiscal, cauzându-se astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 300.000 lei.

Astfel, pentru a  eluda obligațiile fiscal notarul public Crucianu Remus a prezentat facturi fictive emise de firme inactive sau radiate prin aceasta decontând cheltuieli pentru achiziționarea unor materiale de constructive sau prestări serviciii respective manopere construcții.